Cosul este gol
Conectează-te ca să te putem notifica când primești un răspuns
Durata/Lectura: 13 ore si 55 minute/Cosmin Sofron Astazi, multi dintre noi ne vedem viata prin metafora unei calatorii - o calatorie prin lumea exterioara si pe scara succesului. Cand ne gandim ce inseamna sa schimbi lucrurile sau sa ai un scop in viata, ne gandim adesea sa obtinem ceva exterior - sa facem un serviciu care va avea un impact asupra lumii, sa punem bazele unei companii de succes sau sa realizam ceva pentru comunitate. Oamenii cu adevarat umili folosesc tot metafora calatoriei pentru a-si descrie propriile vieti, dar folosesc, pe langa ea, si o alta metafora, care are mai mult de a face cu viata interioara. Este metafora infruntarii sinelui. E mai probabil ca ei sa presupuna ca suntem cu totii euri profund divizate, atat splendid inzestrate, cat si profund defectuoase - ca avem cu totii anumite talente, dar si anumite slabiciuni. Si, daca de obicei cadem in plasa acelor tentatii si nu luptam impotriva slabiciunilor din noi insine, atunci vom strica treptat o parte esentiala din noi. Nu vom fi la fel de buni, in interior, pe cat vrem sa fim. Vom esua intr-un mod profund. Pentru astfel de oameni, drama exterioara pe scara succesului este importanta, dar lupta interioara impotriva propriei slabiciuni este drama centrala a vietii. Dupa cum a spus renumitul preot Harry Emerson Fosdick in cartea sa din 1943, „On Being a Real Person” (Cum sa fii o persoana adevarata), „inceputul unei vieti care merita traita este asadar confruntarea cu noi insine”. Oamenii cu adevarat umili sunt angajati intr-un efort deosebit de a amplifica ce e mai bun in ei si de e infrange ce e mai rau, de a deveni puternici in punctele slabe. Incep cu o constientizare puternica a erorilor propriei naturi. Problema noastra fundamentala este ca suntem egocentrici, o stare frumos surprinsa in faimosul discurs de absolvire sustinut de David Foster Wallace la Colegiul Kenyon in 2005: Totul din experienta mea imediata imi sustine credinta profunda ca sunt centrul absolut al universului; cea mai reala, cea mai vivace si cea mai importanta persoana de pe pamant. Rareori ne gandim la acest tip de egocentrism natural, fundamental, pentru ca este atat de respingator din punct de vedere social. Dar e cam acelasi lucru pentru toti. Este setarea noastra fireasca, programata in placile noastre de baza la nastere. Ganditi-va ca nu exista nicio experienta pe care sa o fi avut si sa nu fi fost centrul sau absolut. Lumea, asa cum o experimentezi tu, este acolo in fata TA sau in spatele TAU, in stanga sau dreapta TA, in televizorul TAU sau pe monitorul TAU. Si tot asa. Gandurile altor oameni trebuie sa iti fie comunicate cumva, dar ale tale sunt atat de imediate, de urgente, de reale. (Fragment)