Cosul este gol
Conectează-te ca să te putem notifica când primești un răspuns
Ziua a opta reprezinta, in interpretarea Parintilor Bisericii crestine, starea existentiala din lumea de dincolo despre care Marian Nicolae vorbeste in cartea sa pe mai multe paliere de perceptie si intelegere.Vorbind despre intreaga natura ca o liturghie a armoniei universale, autorul volumului face referiri directe la plagi care afecteaza grav si imediat integritatea creatiei divine, creatie data noua spre inteleapta administrare. In conceptia autorului, poezia este o stare de gratie ( ultima poezie ) ca o revarsare a vesniciei in timp, a lui "dincolo", in "aici si acum". Poetul este un arhanghel trimis de Dumnezeu in lume cu o mare Bunavestire: cerul si pamantul nu sunt atat de departe cat s-ar parea, cerul poate fi trait, anticipat, prins inca din viata pamanteasca, iar poetul este ca profetul, trimisul Domnului, sa explice cum prin poezia adevarata te apropii de Marele Poet, Dumnezeu. Si prin poezia acestui volum Marian Nicolae ofera o lectie despre omul interior si despre metafizica participarii la viata divina. -Theodor Damian Dumnezeu a creat lumea cu un zambet cand era vesel, nu cand era trist ( epilog ). Daca Hristos ne-a transmis inefabilul Lui prin pilde, omul ii da inapoi inefabilul sau lui Hristos prin poezie. Astfel, poezia devine ceremonios limba oficiala vorbita cu divinitatea, vehiculul emotiei care face naveta intre sacru si profan, pe un drum al Golgotei in care cuvintele isi cara cu bucurie singure crucea. Ziua a opta , transfigurata in cenaclu unde recita omul inconjurat de ingeri, reprezinta mondenitatea divina, continuarea dumiririi in Eden, dupa intoarcerea si restaurarea omului primenit de gimnastica urcarii pe cruce alaturi de Hristos. Paradisul rememorat, regasit acum cu maturitate dupa un periplu spiritual negociat si asumat depaseste autosuficienta lui Adam din Edenul de altadata, comporta continuitate creatoare. Omul ca si consumator educat de ultim are intimitate cu creatorul, nu se topeste in El, reface comuniunea si urca pe spirala infinita a sublimului, devine, intr-o traducere metaforica dumnezeu de proba in pauzele de lucru ale oftatului divin, cand la o cafea, Dumnezeu si omul isi deapana colocvial amintiri cu istoria. -Autorul